
Stau ca doua colege obisnuite de magazin band o cana de ceai si barfindu-si patronii.Plictisitor,atat de plictisitor incat ai senzatia ca,in curand,capetele le vor cadea pe masa si vor adormi.Pe strada trece alene cate un potential client zgribulindu-se din cauza vremii haine.
Brusc una din ele pare a se inviora:
-Da'ce face ala?
Cealalta arunca o privire si tasneste pe usa indreptandu-se catre un barbat care tocmai ii incarca stopperul publicitar in remorca unui tractor jerpelit.
-Domnu',domnu' da'ce faceti?
Culegatorul sare in remorca si bate in cabina tractorului acesta luand-o din loc.Un tinerel cu haina de piele si cu un aer impertinent da aprobator din cap si pleaca in urma tractorului.La cativa metri in spate ruleaza o duba a Politiei.Femeia isi mai incearca odata norocul si incearca sa il interpeleze pe tinerel:
-Nu va suparati,dar de ce luati stopperul?
Personajul intoarce pentru scurt moment capul vrand parca sa spuna ceva.In coltul buzei ii joaca un zambet condescendent,de parca si-ar spune in gand:"Ce sa-mi pun eu mintea cu handicapata asta saraca cu duhul?Ce sa-mi mai bat capul sa-i explic cu cine are de a face?"Dar nu spune nimic si se intoarce urmand tractorul.
Femeia ramane stana de piatra nestiind ce sa faca.Se dezmeticeste cu greu si pune mana pe telefon:
-Alo!Sefule,a venit cineva si ne-a luat stopperul din fata magazinului!Nu stiu cine era,cred ca de la Primarie,au si Politia dupa ei.Nu,nu s-au legitimat.Cum sa sun eu la Politie sa spun ca mi-au furat hotii stopperul?
Ma imbrac de urgenta si plec spre magazin.Din mers imi reprogramez o intalnire de afaceri.Ajung in apropierea magazinului si vad pe strada tractorul in care se arunca de-a valma,fara nici o grija,numeroase panouri publicitare.Tinerelul cu haina de piele revarsa in continuare rauri de aroganta peste nefericitele vanzatoare care cuteaza a-i pune cate o intrebare.
Ma indrept mai intai catre doi muncitori echipati in salopete care tocmai arunca un panou in remorca tractorului.
-Imi puteti spune si mie cine va da voie sa luati stopperele din fata magazinelor?
Se uita unul la altul ridicand din umeri.
-Noi nu stim,vorbiti cu seful.
Ma indrept catre tinerel care se intretine cu doi politisti comunitari.
-Buna ziua!
Imi arunca o privire insolenta,fara sa spuna nimic.
-Buna ziua,repet.
Si minunea se produce.Cu greu buzele lui se intredeschid lasand sa iasa printre ele un mormait ce pare a fi un salut.Ii repet intrebarea pe care le-am adresat-o celor doi muncitori.Raspunsul vine uluitor si socant.
-Da'ce va intereseaza?
-Ia ghici!De ce crezi dumneata?
Pare surprins de indrazneala mea.
-Ordin de la Primarie!maraie el.
-Pot sa-l vad si eu?
Scoate o hartie botita si mi-o flutura prin fata.
-Ceea ce ati facut dumneavoastra se numeste hotie.Ati luat un lucru ce nu va apartine fara sa anuntati pe nimeni,fara sa intocmiti vreo hartie in acest sens.Ce-ati spune daca m-as urca acum in remorca si mi-as da jos stopperul inapoi?
Cei doi politisti fac un gest amenintator.
-Degeaba va aruncati la mine.Daca eu as veni de exemplu la dumneata si ti-as lua un nasture de la uniforma cred ca mi-ai rupe capul nu-i asa?
Are un zambet de sadic.Ma adresez iar functionarului.
-Si apoi dumneata pretinzi ca reprezinti Primaria.Nu crezi ca ar trebui sa te legitimezi?
Se scotoceste si scoate o legitimatie de pe care am grija sa imi notez numele si functia.
-Si acum cum imi pot recupera stopperul?
-Pai ,nu stiu!
-Cum nu stiti?Ati venit,ati furat panoul din strada si acum imi spuneti ca nu stiti ce se intampla cu ele?
Ridica din umeri.
-Mergeti la sediul Serviciului de Urbanism si intrebati acolo!
Se intoarce cu spatele dandu-mi de inteles ca pentru el discutia e terminata.
La Serviciul de Urbanism bate vantul.Gasesc cu chiu cu vai biroul unui sef unde dau peste o doamna destul de amabila care ma pofteste sa stau jos.Ii expun pe scurt cazul meu si ii pun aceaasi intrebare:cum imi pot recupera panoul publicitar?Raspunsul vine foarte prompt si...foarte cunoscut.
-Nu stiu!
Simt cum o ceata rosie mi se asterne peste ca a ramas nevatamat din creierul meu si incep sa ma rog la bunul Dumnezeu sa-mi tina nervii in frau.
-Dumneavoastra realizati ca ceea ce ati facut este o hotie?Pur si simplu ati venit si ati luat de pe asa zisul domeniu public un lucru care nu va apartine.Nici macar nu v-ati interesat al cui este,nici macar nu s-a legitimat nimeni,nu ati facut nici o hartie.
-Pai da!E domeniul public!
-Serios?Eu daca gasesc un portofel pe strada sunt obligat sa anunt Politia altfel ajung in arest.
-Pai nu e acelasi lucru.
-Cum nu e acelasi lucru?Si pe minunatul domeniu public nu se poate afla nimic.Dar,daca nu dau zapada de pe el cata amenda imi iau?
-Una mare,imi raspunde doamna surazatoare.
Imi dau seama ca ma cert degeaba cu ea.
-Si totusi cum recuperez panoul?
-O sa il recuperati,dar nu stiu cand.Si nici nu stiu cum.
-Pai cum stiti ce stopper e al meu daca nu ati intocmit nici o hartie de retinere?
Ridica din umeri.Ma ridic de pe scaun si o salut dupa care ies.
Ce rost mai are sa ma lupt cu morile de vant?Ce conteaza ca nu stie nimeni nimic.Mergem inainte cu un elan specific comunistilor.
P.S.ORICE ASEMANARE CU FAPTELE MAI SUS MENTIONATE NU ESTE DELOC INTAMPLATOARE.TOTUL REPREZINTA O TRISTA REALITATE AL UNEI TARI FRUMOASE DAR DIN NEFERICIRE LOCUITA.