sâmbătă, 13 februarie 2010

Despre psihologi

Ne-am obisnuit sa vedem in psihologi oameni care au o "doaga" sarita.Ii vedem ca pe adevarate sperietori,mancatori de suflete sau spalatori de creiere.Ne este frica de ei ca de oameni care ne-ar duce pe un alt taram si ne-ar abandona acolo.Ii banuim ca incearca sa ne incorseteze in anumite tipare care nu ne sunt pe plac.Ne sperie si ne rusineaza ideea de a merge la psiholog,pentru ca ne-a fost inoculata ideea ca,daca facem acest lucru,suntem considerati nebuni si supusi oprobiului public.Nimic mai neadevarat.
Psihologii sunt,mai presus de toate OAMENI.Oameni care stiu sa asculte si sa aline suferintele prin vorbe.Oameni care stiu sa se joace cu mintea ta,oameni care pot sa scoata la suprafata lucruri care nu le stiai niciodata despre tine>Dar in primul rand sunt oameni ca si noi,oameni care au si ei problemele lor,pe care,cateodata nu se sfiesc sa le recunoasca.Oameni care stiu sa verse o lacrima si atunci ti se pare ca cineva e alaturi de tine si iti mai ia din povara problemelor ce te apasa.Nu sunt nici pe departe unitati de calcul care iti proceseaza sentimentele.Se implica emotional in subconstientul tau.Oameni care iti confera puteri nebanuite,daruindu-ti incredere.
Dar sa nu uitam un lucru.Fiecare din nou are puterea (mai mult sau mai putin )de a modela caractere sau minti.Nu toti insa suntem constienti de ce zace in noi.Si sa nu uitam ca e periculos sa realizezi ca detii o asemenea forta si nu stii sa o manevrezi.
Ideal este,atunci cand ai o problema,sa lasi orice resentiment deoparte si sa mergi cu incredere la psiholog,pentru ca ai putea sa descoperi ca ai trait intr-o alta lume fata de ceea ce credeai tu.O lume care nu iti era pe plac.Si sa te lasi antrenat intr-o calatorie imaginara pe taramuri pe care le-ai visat toata viata.

Un comentariu:

  1. Psihologul poate fi vindecătorul de suflete, dar mai întâi de toate un educator. Aşa cum prin credinţă ne găsim liniştea, iertarea şi lumina, ştiinţa despre suflet contribuie la consolidarea stării de sănătate a psihicului. Suntem tot mai încurcaţi în emoţii nedefinite, ducem în spate poveri prea mari pentru noi, nu ne mai înţelegem unii cu alţii, ne întâlnim numai pentru a ne certa parcă sau pentru a ne răni. Nu mai ştim ce e bunătatea, uităm să mai dăruim o floare sau să fim buni. Copiii se plâng că sunt prea devreme acaparaţi de griji, abandonaţi de părinţi, alţii nici nu şi-au trăit copilăria, se sar etape importante din viaţă. Cine mai are răbdare cu ei? Împăcarea cu viaţa şi cu sinele nostru se-nvaţă în ani; la spectacolul vieţii participăm foarte devreme şi nu vine nimeni să ne arate cum să ne recăpătăm pacea interioară, cum să ne păstrăm echilibru interior şi ce facem când suntem încurcaţi în diferite tipuri de emoţii.
    De aceea există psihologii, să te-nveţe să ai un răspuns emoţional pozitiv pentru tot ce ţi se-ntâmplă şi ne-nconjoară, să accepţi ce nu poţi schimba, să ştii să-ţi spui: „Dumnezeu nu-ţi dă ce-ţi doreşti, îţi dă ce-ţi trebuie“. Să învăţăm să nu ne mai plângem Dacă credinţa îţi dă liniştea şi te ajută să-ţi cunoşti înălţimile şi adâncimile sufleteşti, ca unitate privite, psihologia îţi localizează sufletul şi-ţi dă aripi spre cunoaştere. Psihologia te ajută să te accepţi aşa cum eşti, să te cunoşti mai bine, să te bucuri pentru ce ai, să nu dezvolţi pretenţii absurde şi să vrei să schimbi mereu ceva. Să nu ne mai rănim când suntem împreună şi să încetăm pentru totdeauna să ne lovim copiii. Un frumos aforism spune: „A înţelege totul înseamnă să ierţi totul“. Dacă învăţaţi să vă schimbaţi un pic atitudinea, să vă conectaţi la o stare mereu specială cu sinele, de acceptare şi credinţă, nu e totul pierdut. Nu vă mai plângeţi că viaţa v-a trântit uşa în nas, că nu sunteţi fericiţi. Fericirea e-n voi şi este forţa pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte ca pe un cec în alb, chiar de la naştere. Trebuie operat pe sufletul nostru. Astfel vom reuşi să ţinem boala cât mai departe de noi, pentru că boala psihică naşte monştri. Vom învăţa împreună ce-nseamnă prietenia, iubirea, raţiunea, iertarea, respectul de sine, credinţa, speranţa şi încă o mie de lucruri. Omul pierde tot mai mult puterea de a iubi viaţa. Încărcaţi de întuneric suntem tot mai taciturni şi-ncordaţi, abătuţi şi neîncrezători; trăim şi suntem martori la tot felul de drame. Copiii se plâng că sunt devreme nefericiţi, părăsiţi sau plini de griji. Sunt anxioşi şi lipsiţi de energie, trăiesc fără copilărie, mutilaţi de durerile provocate de cei mari, unii devin adolescenţii care refuză să trăiască. Părinţii îşi urăsc copiii şi invers. De ce familia nu mai este un comandament al iubirii? De ce şcoala nu face decât să pregătească nişte fiinţe nefericite iar societatea ne poartă pe toţi spre nicăieri? Am uitat noi prea devreme valorile pe care le respectăm de mii de ani? Aveţi nevoie de un educator de suflete? Eu mă ofer să vă fiu acela, un fel de doctor fără de arginţi. Trebuie să ne ajute cineva să ne ridicăm şi să-nvăţăm că propria noastră gândire naşte realitatea şi nu invers, să ne rugăm mai mult dar înainte de toate, trebuie să-nvăţăm răbdarea, iubirea, iertarea şi nonviolenţa.
    Vom răzbi, aveţi încredere, nu e totul pierdut. Aştept INTREBARILE voastre. Vă asigur de prietenia mea şi de confidenţialitate.
    Viaţa este un spectacol de LUMINĂ , e unică şi trebuie trăită, dar nu oricum, ci... frumos, frumos (psihologdana@yahoo.com)

    RăspundețiȘtergere